„Mamă, hainele mele sunt în baie. Le vei pune la mașina de spălat când speli rufele?”
– Nu o să o arunc.
„Ă?” Marina nici măcar nu și-a ridicat privirea de la ecranul telefonului.
„Nu-l voi arunca, îți spun. Și nu voi mai găti pentru tine. Și nici nu-ți voi face curat în cameră.”
Acum Marina și-a ridicat privirea.
– Mamă, ce s-a întâmplat? S-a întâmplat ceva?
– Nu sunt servitorul tău, Marina.
Olga a spus asta aproape calm.
În toți anii ei, nu-i spusese niciodată astfel de cuvinte fiicei sale. De aceea, lipsa țipetelor o speria pe Marina mai mult decât dacă mama ei ar fi început să o certe.
Marina a deschis gura, dar nu a spus nimic.
Apoi a ridicat din umeri și s-a dus în camera ei.
Și seara a apărut o fâșie de bandă adezivă pe ușa frigiderului.
În prima zi, Marina a râs.
A făcut o fotografie cu frigiderul și i-a trimis-o unei prietene cu descrierea: „Mama a intrat într-o nouă fază”.
Seara am comandat pizza și am mâncat-o intenționat cu zgomot pe canapea, ca să se audă sunetul în bucătărie.
Olga a auzit.
Dar ea a continuat să coasă.
În a doua zi, Marina a rămas fără șosete curate.
Pentru prima dată în mulți ani, s-a apropiat de mașina de spălat și a stat mult timp în fața ei, ca un turist în fața unui automat de bilete într-o țară necunoscută.
„Mamă, ce înseamnă «spălare delicată»? Și unde e cea obișnuită?”
— Fiecare articol are o etichetă. Totul este listat acolo.
– Sunt niște icoane ciudate acolo!
— Și pictogramele pot fi citite.
În seara aceea, toate tricourile albe ale Marinei s-au colorat într-un albastru pal, pentru că prin mașină se învârteau blugi noi odată cu ele.
Marina își agăța hainele pe uscător ca și cum ar fi fost trădată personal. Între timp, mașina de spălat părea la fel de vinovată ca mama ei.
În a treia și a patra zi, fiica abia dacă a vorbit.
Comments