Olga a cărat ea însăși genți grele de la piață.
Am vopsit eu însumi geamurile.
Am învățat cum să schimb singur robinetul.
Am chemat eu însumi reparatorii când mașina de spălat i-a inundat pe vecinii de dedesubt.
Marina a absolvit școala, apoi universitatea, a devenit femeie adultă, dar obiceiul a rămas.
Mai mult, amândoi.
La douăzeci și șapte de ani, Marina a dormit aproape până la prânz, iar când s-a trezit, s-a mutat pe canapea cu telefonul și picioarele sub ea.
A lucrat ca administrator, apoi a încercat să „lucreze pe cont propriu”, apoi din nou nu a lucrat nicăieri și a explicat că pur și simplu nu se găsise încă.
Când Olga cerea să ducă gunoiul sau să cumpere pâine, fiica ei răspundea invariabil:
„Mamă, oricum ești acasă. Îți este greu?”
Nu era dificil. Exact așa gândise Olga în ultimii douăzeci și cinci de ani.
În joia aceea s-a trezit la șase dimineața.
Vecina își terminase de renovat sufrageria și voia să pună perdele noi înainte de sosirea copiilor. Materialul era greu, catifelat, de culoarea muștarului – genul de material care nu iartă cusăturile neuniforme.
Olga s-a dus la baie să umple fierul de călcat cu apă și s-a oprit.
Era un munte de haine îngrămădite peste și în jurul coșului de rufe.
Blugi, două pulovere, un prosop încă umed de la dușul de ieri, tricouri și șosete rămase fără pereche.
Și deasupra, ca și cum ar fi fost expusă special, se afla bluza ei albă cu guler de dantelă.
Chiar cea pe care Olga o purta doar în sărbători.
Pe guler era o pată închisă la culoare de cafea.
Nimeni nu a cerut o bluză.
Tocmai au luat-o.
Și apoi, la fel de neglijent, l-au aruncat în rufele murdare.
Olga a stat mult timp în picioare, ținând-o în mâini.
Apoi l-a pus cu grijă la loc și s-a întors la mașina de cusut.
Marina a intrat în bucătărie mai aproape de ora prânzului.
Comments