Apoi Brittany și-a privit mâinile.
„Extensiile mele au costat aproape tot ce mi-a mai rămas luna asta”, a recunoscut ea.
Am făcut o pauză.
„Atunci de ce să cheltuiești atât de mult?”
„Pentru că voiam să arăt bine.”
„Arătai deja minunat.”
S-a întors spre mine.
„Nu înțelegi.”
„Atunci explică-mi.”
Preț lung, ea a rămas tăcută.
În cele din urmă, ea a început să vorbească.
Ea a explicat că toți cei pe care îi urmărea online păreau să aibă o viață perfectă. Păr perfect, haine perfecte, apartamente frumoase, cariere de succes și relații interesante.
Între timp, ea lucra ca recepționeră la o reprezentanță auto și locuia într-o mică garsonieră.
Se compara constant cu oameni pe care abia îi cunoștea.
„Am vrut doar să par că aparțin locului”, a șoptit ea.
Am ascultat în timp ce continuam să-i lucrez la păr.
„Crezi că lucrurile scumpe te vor face să te simți așa?”
Ea a ridicat din umeri.
„Nu știu. Poate.”
„Poate că e foarte scump, draga mea.”
Ea a scos un râs mic, jenat.
Apoi a recunoscut că își debitase parfumurile la aeroport de pe un card de credit care era deja aproape plin.
Mi-am amintit de scurta ezitare pe care o observasem la casa de marcat.
Deodată, tânăra încrezătoare care mă enervase toată dimineața părea considerabil mai puțin încrezătoare.
„Am douăzeci și opt de ani”, a continuat Brittany. „Toți cei de vârsta mea și-au deja stabilit viața. Se căsătoresc, își cumpără case și își construiesc cariere. Simt că rămân în urmă.”
Am zâmbit ușor.
„Draga mea, vorbești cu o femeie de șaptezeci și trei de ani. Crede-mă, majoritatea oamenilor încă își dau seama cum stau lucrurile.”
În cele din urmă, ea a zâmbit.
În timp ce continuam să desprind mâzga rămasă, Brittany îmi privea mâinile.
Apoi ea a spus ceva neașteptat.
„Mâinile tale arată ca ale bunicii mele.”
„E un compliment?”
Ea a dat din cap.
„Îmi împletește părul în fiecare dimineață înainte de școală. Mă așeza pe un scaun în bucătărie și fredona în timp ce lucra.”
„Încă o face?”
Brittany clătină din cap.
„A murit acum trei ani.”
Vocea ei s-a înăbușit.
„Întotdeauna îmi spunea că am cel mai frumos păr din lume. Pe atunci era doar un păr castaniu obișnuit, care îmi ajungea până la umeri.”
M-am uitat la ea.
„Sunt sigur că a spus fiecare cuvânt în parte.”
Brittany și-a șters ochii.
„Nici măcar nu știi cum arăta.”
„Nu trebuie. Bunicile au un mod special de a vedea frumusețea în oamenii pe care îi iubesc.”
Pentru prima dată în timpul acelui zbor, Brittany a încetat să mai încerce să se apere.
Ea pur și simplu a ascultat.
După ce am îndepărtat cu grijă ultimele urme vizibile de mâzgă, i-am adunat părul lung în trei secțiuni.
„Ce faci?”, a întrebat ea.
„Ceva ce n-am uitat cum se face.”
Am început să împletesc.
Încet și cu grijă, mi-am croit drum de-a lungul extensiilor ei.
Când am terminat, Harold ne-a dat o mică bandă elastică din ziarul lui.
Am fixat împletitura.
„Gata”, am spus. „Acum n-o să mai cadă în prânzul nimănui.”
Brittany a atins ușor împletitura.
„Nu mi-am mai purtat părul așa de ani de zile.”
„Ți se potrivește.”
M-a studiat o clipă.
Apoi expresia feței i s-a îmblânzit.
„Îmi pare rău că am tot aruncat cu părul în tine. Și pentru lucrurile pe care le-am spus despre vârsta ta.”
„A fost destul de nepoliticos”, am răspuns.
“Știu.”
Am dat din cap.
„Și îmi pare rău că ți-am pus mâzgă în păr. Ar fi trebuit să gestionez situația altfel.”
Ea a privit în jos.
„Da. Ai fost destul de rău.” or „Da. Ai fost destul de rău.”
„Ai dreptate.”
Am stat liniștiți o clipă.
Comments