Maxim avea treizeci și cinci de ani și avea la telefon o persoană pe care aproape niciodată nu o refuza.
Mamă.
Tamara Petrovna putea suna sâmbătă dimineața la ora șapte, când Maxim și Lisa încă dormeau.
– Maksimcik, ești ocupat?
Lisa, auzind această întrebare prin somn, de obicei nici măcar nu deschidea ochii. Știa deja perfect ce avea să urmeze.
– Ce s-a întâmplat, mamă?
„Nimic special… Ușa dulapului de bucătărie e doar deformată. Mi-e frică să ating șuruburile. Dacă cade complet?”
– Bine. Trec pe aici.
– Nu, dacă plănuiai ceva…
– E în regulă, mamă. Vin.
Apoi Lisa s-a întors încet către soțul ei.
— Am plănuit.
– Ce?
– Maxim, ne-am înțeles să mergem să-mi alegem cizme de iarnă.
– Ei bine, atunci vom merge după mama.
– Ai spus același lucru și data trecută.
Comments